HotNews.ro : Elevate aduce reclamele video in lifturile cladirilor de birouri

Compania de publicitate indoor Elevate a lansat un nou serviciu, Elevate Multimedia, care ruleaza reclamele video in lifturile cladirilor de birouri prin intermediul unor ecrane LCD, informeaza compania. Continutul video este actualizat prin internet wireless, tehnologia fiind conceputa de catre o firma asiatica. Valoarea investitiei a fost de 100.000 euro.

Pe langa spoturi video sunt difuzate ultimele stiri economice. Ecranele sunt amplasate in lifturi sau in zona de asteptare a lifturilor.

Tehnologia pe care o folosim este unica in Romania, poate chiar si in Europa si este conceputa special pentru Elevate de o firma din Asia. Pentru aceasta investitie au fost alocati 100.000 euro, din care pana acum au fost cheltuiti jumatate, a declarat Tudor Maxim, director general Elevate.

Ecranele pot fi gasite in cladiri de birouri din Capitala, precum Anchor Plaza (langa Plaza Romania), Europe House (Piata Victoriei) si Camera de Comert si Industrie, cladiri in care isi au sediul companii din domenii variate, dintre care Orange, Oracle, Carrefour, Adobe, Romtelecom si BCR.

Compania de publicitate indoor Elevate a fost infiinta in urma cu trei ani, fiind initiatoare a conceptului de publicitate in lift in Romania. Compania este membru fondator al Asociatiei Romane de Indoor Advertising si acopera in prezent peste 2000 de lifturi publicitare amplasate in zone rezidentiale si cladiri de birouri din Bucuresti si 10 mari orase din tara.

Sursa : http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-3293488-elevate-aduce-reclamele-video-lifturile-cladirilor-birouri.htm

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.