Capital : O jumatate de milion de euro castigata din alungarea plictiselii din lift

Botosaneanul Tudor Maxim a reusit sa construiasca de la zero, in mai putin de trei ani, un business prosper din vanzarea de reclama in lifturi. Firma sa are deja 25 de angajati si va inregistra anul acesta vanzari de peste 500.000 de euro.

In 2005, Tudor Maxim (26 de ani) a simtit ca se afla la un moment de rascruce. Mai avea cateva luni si absolvea Dreptul, dar nu mai gasea in avocatura acele lucruri la care visa in timpul liceului, cand a ales aceasta specializare, inspirandu-se mai mult din filme decat din realitate. “Eram la mijlocul anului IV de studentie si eram foarte framantat in ceea ce privea viitorul meu. Aveam de ales intre o cariera de avocat si continuarea studiilor in strainatate “, isi aminteste tanarul. “Desi am fost foarte dezamagit de modul in care se face educatie in Romania si imi doream sa urmez un masterat in strainatate, in acelasi timp nu vroiam sa pierd contactul cu ceea ce se intampla in tara, pentru ca aici exista oportunitati mari pentru tineri”, continua el. In urma unei analize serioase a optiunilor de cariera, a decis ca cea mai buna cale este sa isi demareze propria afacere, mai ales ca avea “experienta antreprenoriala” inca de la varsta de noua ani, cand mergea impreuna cu parintii sa vanda produse romanesti in pietele din Polonia. Ii lipsea insa o idee inspirata de afaceri pe care sa o poata pune in practica cu usurinta si cu resurse putine. In acea perioada, am avut noroc sa ma mut intr-un bloc cu un lift in care ma plictiseam de fiecare data cat asteptam sa urc sau sa cobor. “M-am gandit ca ar fi un spatiu bun pentru a umple un timp mort cu informatii utile pentru locatari”, povesteste fondatorul companiei Elevate. Asa a realizat ca ar putea inchiria spatiul din lift pentru a monta panouri publicitare in care sa afiseze reclame de la diferite firme.

Imediat dupa ce i-a venit ideea, impreuna cu cei doi parteneri pe care i-a convins sa i se alature in acest demers, au facut o analiza serioasa a pietei si au pornit afacerea cu resursele proprii, care la vremea respectiva nu depaseau 2.000 de euro. Dar resurse mai importante decat banii au fost timpul si energia echipei de antreprenori, dar si sfaturile pe care le-au primit de la diferite persoane. “Am incercat sa primesc feedback de la persoane cat mai diferite, inclusiv de la vecina pensionara care m-a incurajat in tentativa de a obtine contracte de la asociatiile de proprietari pentru spatiul din lift”, spune Tudor Maxim.

Parteneriat pentru acoperire nationala

Primul an nu a fost usor, iar obstacolele au aparut in permanenta pentru ca antreprenorii incercau sa dezvolte cu resurse foarte putine o afacere pe o piata despre care aveau putine informatii. In plus, unul dintre parteneri a iesit din afacere, iar un client mare a intarziat foarte mult plata campaniei publicitare, fapt ce a blocat activitatea firmei pentru o perioada de timp. Dar, cu perseverenta, greutatile au fost depasite si, in trei ani, antreprenorul a reusit sa formeze o echipa de 25 de angajati si sa isi dezvolte o retea proprie, care consta din peste 800 de lifturi in blocuri sau cladiri de birouri din Bucuresti si peste 1.000 de lifturi in alte 11 orase din tara. In plus, incepand din luna mai a acestui an, Elevate si-a imbogatit oferta cu peste 16.000 de locatii noi in toata tara, ca urmare a semnarii unui parteneriat cu “Afisul orasului meu”, o retea nationala de panotaj publicitar in scari de bloc.

Un start-up ridicat cu marketing inteligent

Evident, extinderea retelei de spatii publicitare a impulsionat cifra de afaceri si a sporit atractivitatea serviciilor pentru firmele mari din Romania. Astfel, Elevate a semnat, in primavara acestui an, un contract in valoare de 140.000 de euro cu firma Profine, pentru o campanie publicitara derulata in acest an in lifturile din Bucuresti. Acest contract este cu peste 40% mai mare decat cifra de afaceri inregistrata in tot anul 2006.
Dar afacerea nu a crescut numai prin extinderea retelei de lifturi, ci si printr-o strategie eficienta de marketing. “Campaniile noastre de PR pot fi luate ca studiu de caz pentru orice start-up cu resurse aproape zero pentru publicitate”, spune Tudor Maxim. “Pe langa PR, am folosit toate instrumentele conventionale si neconventionale pentru a avea o notorietate foarte buna pe piata, de la colinde in lift, transmise pe youtube, pana la promovarea firmei in lifturile noastre, cu cele mai bune rezultate pana acum”,  adauga tanarul.

Cresterea afacerii lui Tudor Maxim nu a trecut neobservata de companiile mari de panotaj, care i-au facut oferte de preluare. Antreprenorul marturiseste insa ca nu se gandeste sa vanda in acest moment, mai ales ca veniturile generate de Elevate ii ofera posibilitatea sa investeasca si in alte domenii. De pilda, in turism, sector in care s-a implicat din 2006, cand a deschis, in Campulung Moldovenesc, pensiunea Dor de Bucovina. Unitatea de cazare va inregistra, in acest an, o cifra de afaceri de aproximativ 40.000 de euro. O alta investitie aflata in planurile omului de afaceri este o gradinita privata. Asadar, cate o afacere pentru fiecare etaj al pietei.

1.800 de lifturi din blocurile si cladirile de birouri din Capitala si din alte 11 orase mari din tara are reteaua in care afiseaza reclame compania Elevate

De la voluntariat la antreprenoriat

A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti in anul 2005. In timpul studentiei s-a implicat activ in Asociatia Europeana a Studentilor la Drept, unde a coordonat diferite proiecte la nivel national si international. Experienta de voluntar in diferite organizatii l-a ajutat mai tarziu la dezvoltarea afacerii.

In 2004, fundatia Leaders i-a acordat titlul “Voluntarul anului”, iar in 2006, aceeasi fundatie i-a acordat titlul de “Cel mai creativ tanar antreprenor al anului”.

In 2007, a primit premiul  “Cel mai creativ tanar antreprenor al anului” al Junior Chamber International (JCI).

In anul 2005, a lansat compania Elevate, iar la sfarsitul lui 2006, a inaugurat pensiunea turistica Dor de Bucovina, in care a investit alaturi de parintii sai.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.