Sursa: evz.ro
Firmele mici isi fac loc pe langa greii publicitatii cu spatii de nisa
Publicitatea este mai ieftina si isi atinge mai bine scopul atunci cand apare in locuri la care nici nu ne-am fi gandit: in lifturi, pe manerele din metrou, in saloanele de coafura, in toalete si chiar pe reversul biletelor de transport in comun.
In plus, este chiar mai ieftina decat variantele traditionale, bannerele stradale sau reclama la TV. Pentru agentii, afacerea publicitatii neconventionale umfla conturile, cu toate ca este inca la inceputuri.
Compania Elevate a inceput in urma cu aproape doi ani sa promoveze reclama in lifturile din cladirile de birouri din Bucuresti ca metoda inovativa de a vinde produsele. Investitia a presupus costuri relativ reduse – doar 3.000 de euro, isi aminteste Tudor Maxim, unul dintre cei trei fondatori ai agentiei.
Firma lui Maxim a continuat “sa cucereasca” lifturi din alte 13 orase din tara cu ajutorul unui fond de investitii si estimeaza anul acesta venituri de 250.000 de euro. “Ideea de afaceri a venit chiar in lift, pornind de la nevoia personala de a avea ceva interesant de vazut in interiorul unui spatiu monoton”, spune fondatorul Elevate.
De la restaurante de tip fast-food (KFC sau Pizza Hut), la autoturisme (Renault, Seat, Honda), la produsele unor institutii financiare (Banca Romaneasca sau Romstal Leasing), toate sunt promovate in lifturile din Bucuresti. Aparent, orice se poate vinde in lift.
[…]
Companiile au idei trasnite
La capitolul “idei ingenioase” ale companiilor lista este lunga, iar agentiile fac cu greu fata cerintelor clientilor. La Elevate, de exemplu, au venit clienti care au cerut ca mesajul vizual al unei marci de cafea sa fie sustinut cu mirosul de cafea proaspata.
Un alt client a cerut ca la intrarea in lifturile din cladirile de birouri sa fie pozitionati manechini care sa promoveze diferite articole de imbracaminte de lux.
Pentru o alta campanie pentru Renault, agentia a folosit in loc de afise o serie de oglinzi in care te vedeai la volanul unui Clio. Am avut cerinte mai deosebite, insa am reusit sa implementam doar o parte dintre acestea, spune Tudor Maxim.